Principalele regiuni ale trunchiului sunt:

Greabanul – partea superioara a spatelui, la baza gatului. Este punctul cel mai inalt al cainelui si, de aceea, aici se masoara inaltimea (talia) animalului.

Spinarea – este delimitata inainte de greaban, inapoi de sale si lateral de coaste. Spinarea poate fi lunga, scurta si potrivit de lunga; larga, ingusta si potrivit de larga; dreapta, lasata, inseuata si convexa (spinare de crap). Este de preferat spinarea dreapta, potrivit de lunga si de larga, musculoasa.

Salele – trebuie sa fie elastice si musculoase, drepte si largi, cu exceptia Ogarilor la care salele sunt usor boltite.

Crupa – este situata inapoia salelor si are ca baza anatomica osul sacral, oasele bazinului si muschii fesieri. Ea prelungeste regiunea lombara. Poate fi dreapta sau orizontala (la Terrieri), oblica (la Ciobanesti) si tesita (la Levrieri); lunga, larga, rotunda sau ingusta. Este preferabil sa fie lunga, suficient de larga (in special la catel) oblica si bine imbracata cu muschi.

Pentru aprecierea unui caine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie sa cunoastem nu numai regiunile corporale cu caracteristicile lor naturale, ci si diferitele dimensiuni ale acestuia, pe care le vom aprecia executand diferite masuratori.

In functie de diferitele proportii in care se fac masuratorile regiunilor corporale, aspectul general al cainelui se refera la inscrierea intr-o tipologie.

• Tipul longilin – formele sunt alungite, corpul este zvelt, format pentru curse: unghiul dintre spata si humerus este inchis (Ogari).
• Tipul mediolin – formele sunt echilibrate, corpul este proportionat (Caniche)
• Tipul brevilin – caine robust, format pentru aparare si tractiune, cu unghiul dintre spata si humerus deschis; formele corpului sunt compacte, adunate (Bulldogul).

Toracele are un volum limitat de coloana vertebrala, coaste si stern. Intersecteaza trei dimensiuni: inaltimea, lungimea si largimea.

La cainii mediolini, intre aceste dimensiuni este o proportie perfecta. La cainii longilini, toracele se aplatizeaza dar creste in lungime si inaltime. Coastele sunt articulate oblic la coloana vertebrala; cainele are aspectul alungit. La cainii brevilini, largimea toracelui este aproape egala cu inaltimea, iar coastele se insira pe coloana vertebrala perpendicular, ceea ce ii da un aspect adunat.

Coada are ca baza anatomica vertebrele coccigiene. Ea este un “ornament” al cainelui si, prin pozitia pe care o are arata starea acestuia: frica, bucurie, activitate, repaos etc. Toti cainii isi manifesta placerea si bucuria prin miscarea puternica a cozii. Coada ajuta si la mentinerea echilibrului la mers, cu deosebire la intoarcerile bruste. Coada poate fi prinsa sus, prinsa jos, sau normal. Directia cozii este in functie de rasa si de dispozitia cainelui. Se intalnesc situatii cand exista defecte de osificare sau slabiciune musculara, care duc la un port defectuos al cozii.

La unele rase se obisnuieste amputarea cozii, operatie care are mai mult valoare estetica si se practica din ce in ce mai putin.

Membrele anterioare au ca baza anatomica urmatoarele oase: spata (pentru umar), humerusul (pentru brat), radius si cubitus (pentru antebrat), oasele carpiene (pentru genunchi), metacarpul (pentru fluierul piciorului) si falangele (pentru laba).

Umarul are ca baza anatomica spata, dar este legat functional si de humerus, deci de brat. Umarul este scurt si foarte oblic la cainii longilini, care au unghiul dintre spata si humerus foarte inchis si care, in consecinta, au fuleul mare.

La cainii brevilini, umarul este scurt si gros, cu unghiul deschis.

Bratul este prins in acelasi grup functional cu spata.

Antebratul. Importanta este articulatia dintre brat si antebrat. Aceasta articulatie trebuie sa aiba o pozitie fixa fata de torace. Daca pozitia este modificata se vor produce defecte de aplomb la mambrele anterioare.

Articulatia prea lipita de torace va determina o rasucire a membrelor in afara; daca este prea departata de torace, membrele anterioare se vor rasuci inauntru.

Antebratul trebuie sa aiba o directie verticala. De obicei antebratul este afectat de rahitism si se poate curba.

Genunchiul este preferabil sa fie larg si mobil. Se produc deseori defecte ale genunchiului din cauza oboselii sau a retractiei unor tendoane; in aceste situatii genunchiul este impins in afara (arcat).

Metacarpul este foarte scurt si uneste genunchiul cu laba.

Laba. La membrul anterior, cainele are cinci degete. La unele rase, degetele sunt unite cu o membrana si au un aspect palmat, in special cainii care traiesc in locuri cu zapada. Forma labei este alungita la cainii longilini si rotunjita la brevilini. Pe talpa exista niste pernite – cuzinetul plantar – care amortizeaza socul de la sol prin elasticitatea sa. Cuzinetul plantar este format din mai multi tuberculi: tuberculul plantar sau centrul si tuberculii digitali.

Membrele posterioare

Sunt organele principale de propulsie a cainelui. Sunt prevazute cu oase groase si mari, articulatii largi si musculatura puternica. Membrele posterioare au ca baza anatomica urmatoarele oase: femurul (pentru coapsa), tibia si peroneul (pentru gamba), oasele tarsiene (pentru jaret), metatarsiene (pentru fluierul piciorului) si falangele (pentru laba). Articulatiile mai importante sunt articulatia grasetului, femuro-tibio-rotuliana si articulatia jaretului, formata din oasele tarsiene (articulatia tibio-tarsio-metatarsiana).

Coapsa difera ca forma si marime, dupa rasa cainelui si este foarte puternica si musculoasa la rasele longiline. La rasele mai sedentare, musculatura nu este evidentiata datorita grasimii.

Jaretul este un punct important in sprijin si in forta propulsiva a cainelui. Trebuie sa fie uscat, larg, puternic, mobil, cu osul calcaiului lung si indreptat inapoi, formand un unghi de 135 – 150 grade. Jaretul este locul unde apar numeroase defecte. Jaretul drept este caracterizat printr-un unghi prea deschis, iar jaretul flexat printr-un unghi prea inchis.

Fluierul piciorului (tarsul) trebuie sa fie puternic, lung si uscat, in pozitie cat mai apropiata de cea verticala.

Laba (metatarsul) la membrele posterioare sunt 4 degete; la numeroase rase apare si degetul suplimentar, atrofiat, cunoscut sub denumirea de pinten. Laba trebuie sa fie bine dezvoltata, larga, iar degetele sa fie usor curbate, scurte, stranse unul langa altul, cu unghii tari. Ca si la membrele anterioare, degetele lungi si labartate, formand asa zisa laba de iepure constituie un defect.

Aplomburile. Aplombul este directia membrelor – data de directia fiecarei raze osoase – atunci cand animalul sta pe un plan orizontal, in picioare. Ca sa apreciem exact directia membrelor, imaginam niste linii verticale care, pentru membrele anterioare pleaca de la punctul umarului (al spetei), la sol si pentru memprele posterioare pleaca de la punctul fesei la sol. In general, aplomburile la caini nu variaza de la o rasa la alta. Pentru a aprecia aplombul, animalul trebuie privit din fata, din spate si din profil. Cainele are aplomb corect cand membrele sale nu prezinta devieri de la verticala.

Andreea P.
Senior Editor
Animalutze.COM