Ca orice felina, pisica este un animal de prada, dotat atat cu agilitatea necesara urmaririi prazii si sfasierii acesteia, cat si cu instinctul corespunzator. Astfel, pisica va fi mereu in alerta, in cautarea unei potentiale prazi.

In captivitate, mai precis, prin domesticire, pisica si-a pierdut in mare parte "functia" de vanator - instinctele, insa, s-au pastrat foarte bine - astfel se explica de ce pisicile adulte se joaca intre ele sau cu diverse obiecte pe care le gasesc prin casa (preferabil obiecte care sa se rostogoleasca si sa faca un oarecare zgomot) - orice felina, chiar si in lipsa prazii, are nevoie de "antrenament" pentru a-si mentine abilitatile innascute de vanator in cea mai buna forma. Fiecare obiect neinsufletit care poate fi rasturnat si impins cu laba este, in mintea pisicii, o potentiala prada, capatand viata pe masura ce pisica "se antreneaza" cu obiectul respectiv.

Multi proprietari de pisici se intreaba de ce totusi pisica, avand mancare la dispozitie tot timpul, prefera sa incerce sa se urce pe masa (sau in orice loc ar putea banui ca este mancare) si sa fure de acolo, in loc sa manance mancarea prezenta la discretie in bol. Aceeasi intrebare, acuzator pusa de aceasta data, apare si in cazul in care cei care nu iubesc pisicile vor sa-si argumenteze pozitia. Ceea ce omul insa trece adesea cu vederea este tocmai instinctul de vanator al pisicii, obisnuita sa nu capete mancarea "de-a gata", ci sa si-o procure singura, prin propriile forte.

Pisica este un animal independent; pisicile nu se aduna in haite, cum fac cainii; ele sunt animale solitare care isi furnizeaza hrana pentru ele insele si pentru puii inca neajunsi la varsta la care sa poata sa-si poarte singuri de grija. Daca le vedem adunate prin curtile blocurilor nu inseamna ca ele au o viata comuna, de haita - faptul ca sunt in acelasi loc nu inseamna ca isi stabilesc ierarhii sau ca se grupeaza in vreun fel. Prezenta mai multor pisici intr-un loc inseamna ca zona respectiva este bogata in hrana, iar pisicile isi tolereaza prezenta una-alteia, fara insa a o cauta.

Pisica, datorita acestei trasaturi specifice care este independenta, desi capabila de afectiune atat fata de om cat si fata de semenele ei, in preajma carora isi petrece timpul, prefera sa "detina controlul" asupra portiei zilnice de mancare. Mancarea pe care proprietarii de pisici o lasa in bol, la dispozitia pisicii, este consumata - dar aceasta nu inseamna ca pisica nu se va ingriji si de ziua urmatoare - astfel, ea va cauta in continuare hrana, pentru orice eventualitate. Astfel, instinctul de pradator determina pisica sa fie intr-o continua cautare de hrana.

Pentru pisica, faptul ca a gasit hrana intr-un loc nu inseamna decat ca locul respectiv constituie o sursa alimentara - "hotia" pisicii nu este propriu-zis hotie; faptul ca hrana este "abandonata" intr-un loc aflat la indemana ei face ca hrana respectiva sa poata fi insusita. Pisica, daca ar putea rationa, ar rezuma situatia astfel: "Cine isi abandoneaza hrana, nu are nevoie de ea". Asadar, pisica nu face decat sa profite de faptul ca cineva - omul, in cazul de fata - a abandonat hrana.

Desigur ca pentru om aceasta "logica pisiceasca" nu este convenabila. Astfel, exista metode pentru a dezobisnui pisica de obiceiul de a se urca pe masa.