Grupa cainilor de vanatoare este cel mai bine reprezentata ca numar de rase si varietati, de la terrierii si teckelii plini de vioiciune, care urmaresc prada pana in adancul viziunii si pana la cainii de aret, care se transforma in "stane de piatra" cand simt vanatul, cu coada vibrand de incordare.

Existenta unui numar atat de mare de rase de vanatoare se explica prin varietatea vanatului. Unele animale sunt mici si rapide, altele sunt masive si greoaie; unele se ascund in viziuni, altele ataca feroce - astfel, omul s-a adaptat vanatului sau, si a creat cate o rasa pentru fiecare fel de vanatoare.

Majoritatea au un "aer aristocratic" (erau folositi in special de nobili, care au transformat vanatoarea din necesitate in agrement) si, spre deosebire de rasele din celelalte grupe, urechile lor nu se cupeaza; coada insa, da - la cei mai multi dintre ei.

Se pare ca aceasta practica a cuparii cozii (intrata in standardul raselor respective) nu a aparut ca o "corectie" estetica, ci ca o necesitate - in timpul goanelor prin hatisuri coada se umple de scaieti sau se poate agata de ceva iar in cazul unei confruntari cu vanatul cainele poate fi apucat de coada! In ultima vreme insa, din ce in ce mai multi proprietari renunta la cuparea cozii - chiar daca acest lucru constituie defect care se penalizeaza in concursurile de frumusete canina.

Cainii de vanatoare au mirosul mai ascutit decat al celorlalte rase, sunt mai energici si mai activi, iar vederea si auzul sunt exceptionale. Sunt atenti la orice sunet sau miscare si isi atentioneaza, mai mult sau mai putin zgomotos, stapanul.