Cainele meu nu aude! (Dog Argentinian)

Cainele meu nu aude!

Astazi l-am cumparat, de la 300 km distanta. Este o superba catelusa de Dog Argentinian in varsta de 2 luni.

Nu aude deloc, se poate face ceva?

____________________

Dogo Argentino este o rasa a carei culoare prevazuta de standard este albul, fiind permis un "petec" de culoare inchisa in zona oculara, care nu are voie sa depaseasca 10% din suprafata capului. Culoarea alba a robei canidelor si a altor animale, incluzand pata pigmentata permisa in cazul Dogo Argentino, este data de gene specifice, "piebald" si "merle" si, in cazul in care se manifesta, sunt asociate cu surditatea, partiala sau totala, unilaterala sau bilaterala, si care apare la aproximativ 10% din cainii de aceasta rasa. Dogo Argentino nu este singura rasa de caini care se confrunta cu aceasta particularitate genetica; rase ca Bullterrierul, Cockerul Spaniel, Setterul Englez, Dalmatianul, Ciobanescul Australian sunt rase in cazul carora incidenta surditatii congenitale este chiar mai mare decat in cazul Dogului Argentinian.

Surditatea cainilor care detin gena piebald sau gena merle este datorata lipsei unui strat de celule din urechea interna din cauza unui aport scazut de sange in zona cohleara in perioada intrauterina in saptamanile 3-4 de gestatie, banuita a fi datorata de surpresia melanocitelor cauzata de aceste gene, si care, la cainii la care aceasta gena se manifesta dominant, nu este prezent. Practic, desi parintii si bunicii pot auzi foarte bine, daca genotipul contine informatia care genereaza surditate, aceasta particularitate se poate manifesta la progenituri, si nu neaparat la tot cuibul in care este prezent puiul surd. In acelasi mod, din parinti surzi se pot naste pui care aud foarte bine.

Este interesant faptul ca in standardul rasei publicat de catre FCI (Federatia Chinologica Internationala), desi incidenta cazurilor este destul de mare (cca. 10%) si afectiunea constituie totusi un handicap, acest aspect nu este mentionat la rubrica de defecte. Cu toate acestea, un crescator responsabil are datoria morala de a testa cainii proveniti din canisa proprie si, in cazul in care constata ca vreunul dintre acestia este surd sau hipoacuzic, sa informeze viitorul proprietar asupra acestui aspect. Testarea initiala se poate face empiric, pur si simplu expunand cateii unor stimuli auditivi la care ei in mod normal reactioneaza si urmarind comportamentul puilor de la nastere si pana in momentul in care urmeaza sa fie instrainati; in cazul in care exista suspiciunea ca unul dintre catei nu aude bine sau nu aude deloc, exista modalitati de testare mai sofisticate si destul de costisitoare (testul BAER - Brainstem Auditory Evoked Response), care se efectueaza de catre un medic veterinar competent care detine si aparatura necesara.

Din pacate, pentru aceasta afectiune nu exista tratament, cainii cu surditate congenitala necesitand o atentie speciala din partea stapanului, datorita faptului ca, din cauza ca sunt lipsiti de unul dintre simturile esentiale, se sperie usor, sunt predispusi la accidente si sunt greu de dresat, insusindu-si cu dificultate char si comenzile de baza; acesti caini pot trai totusi o viata normala, in cazul in care stapanul are suficienta rabdare si experienta in lucrul cu aceasta rasa sau cu rase similare ca talie, utilitate si temperament. Cainii surzi pot fi dresati la nivel de baza prin folosirea de semnale vizuale pentru comenzi (miscari ale mainii, de exemplu) si este recomandabil sa fie mereu plimbati in siguranta lesei, pentru a-i feri de accidente si pentru a evita situatiile in care pot musca pe cineva pentru ca nu l-au auzit si s-au speriat de prezenta brusca. Daca nu puteti returna catelusa sau daca ati decis sa o pastrati, pregatiti-va pentru aceste dificultati si apelati la un dresor profesionist pentru a obtine ajutor in aceasta problema esentiala convietuirii cu ea.